Schitu Tarcau

Schitu-Tarcau este un sat din comuna Tarcau, judetul Neamt, situat pe valea raului Tarcau, la poalele Muntilor Stânișoarei. Localitatea a fost atestata documentar pentru prima data in 1429, cand domnitorul Alexandru cel Bun a daruit moșia Tarcau Mănăstirii Bistrița. Numele satului provine de la un schit (manastire mica) existent in zona, probabil construit in secolul XV. De-a lungul timpului, satul a fost un centru de exploatare forestiera, datorita padurilor intinse de fag si brad. Dupa 1948, a avut loc colectivizarea, iar satul a cunoscut o dezvoltare modesta, cu constructia de case si drumuri. In perioada comunista, exploatarea lemnului a fost principala activitate economica, alaturi de cresterea animalelor. Dupa 1990, multi locuitori au emigrat in orasele vecine (Piatra Neamt, Bacau) sau in strainatate, ceea ce a dus la o scadere a populatiei. Economia locala se bazeaza in principal pe agricultura de subzistenta si pe exploatarea lemnului. Exista mici ateliere de tamplarie si prelucrare a lemnului. Turismul este incipient, fiind promovate trasee montane catre varfurile din Muntii Stânișoarei. Populatia este in scadere, cu aproximativ 200 de locuitori conform recensamantului din 2021. Satul nu are scoli sau dispensar, copiii facand naveta la Tarcau. Infrastructura rutiera este modesta, drumul de acces fiind partial asfaltat. In ciuda dificultatilor, comunitatea pastreaza traditiile locale, cum ar fi obiceiurile de Paste si Craciun.