Buturugeni

Satul Buturugeni, judetul Giurgiu, este atestat documentar pentru prima data in secolul al XV-lea, sub numele de Buturugani, intr-un hrisov al lui Vlad Țepeș (1459). Denumirea provine de la cuvantul slavon 'buturuga' (butuc, trunchi de copac), probabil datorita padurilor dese care acopereau zona. In perioada medievala, satul a fost parte a mosiei boieresti a familiei Golescu, fiind un centru de exploatare a lemnului si a productiei de carbune vegetal. In secolul al XIX-lea, odata cu desfiintarea iobagiei, locuitorii au primit pamant, dezvoltandu-se agricultura (porumb, grau, floarea-soarelui) si cresterea animalelor (oi, bovine). Dupa 1900, a functionat o fabrica de spirt din porumb, inchisa in 1949. In perioada comunista, satul a fost colectivizat, iar in 1968 a fost inclus in comuna Buturugeni, formata din satele Buturugeni, Pădureni si Vâlcelele. Dupa 1990, economia locala s-a bazat pe agricultura de subzistenta si pe mici intreprinderi de prelucrare a lemnului, comert si servicii. In prezent, populatia este de aproximativ 2.500 de locuitori, iar somajul este relativ scazut datorita proximitatii fata de Bucuresti (30 km), multi locuitori facand naveta. Exista o scoala generala, o biserica ortodoxa (construita in 1889), un camin cultural, un dispensar medical si cateva magazine alimentare. Principalele probleme sunt infrastructura rutiera deficitara (drumuri comunale neasfaltate) si lipsa unor locuri de munca bine platite in localitate. Totusi, potentialul turistic este reprezentat de padurile din jur si de monumentele istorice (biserica, conacul Golescu, aflat in ruine).